Pomenirea mortilor: cand se face, cum si de ce! Afla TOTUL aici!

Pomenirea mortilor: cand se face, cum si de ce! Afla TOTUL aici!

Cuprins


Cuvântul „neprețuit” și ideea de a fi sau chiar a avea ceva de o valoare incomensurabilă ne fascinează încă de când omul a înțeles că într-un fel, totul poate fi cumpărat. Orice în această lume are o anumită valoare, indiferent că este evaluat în bani, utilitate sau sentimente, mai ales atunci când luăm în considerare unicitatea și durata limitată. Dincolo de obiecte sau servicii, putem să aplicăm aceeași logică chiar și vieții, astfel, înțelegem că fiecare clipă unică trăită pe această lume înseamnă un dar de neprețuit.

Sursă foto: Shutterstock.com

Moartea, ne învață că nimic valoros nu este defapt etern, fără sfârșit nu putem aprecia drumul. Acel drum reprezintă și motivul pentru care oamenii indiferent de obiceiurile culturale sau credințele proprii își manifestă, într-un fel sau altul, solidaritatea față de cei ce nu mai sunt printre ei. În Creștinism, mai specific Ortodoxism și Catolicism, obiceiul pomenirii morților reprezintă însăși acest act de comemorare și respect față de cei dragi, a căror trup s-a întors pământului.   O astfel de practică se manifesta sub mai multe forme, fie prin parastas sau liturghie sau pur și simplu prin colivă, colac și vin la mormântul celui drag. Tocmai pentru a păstra vie amintirea acelei persoane, atât parastasul cât și celelalte forme de comemorare au o regularitate și o frecvența care trebuie să fie în conformitate cu simbolistica trinitară, cât și cu alte motive creștine, precum:

  • Primul Parastas este cel care are loc în ziua a-III-a de la momentul decesului (ziua înmormântării)
  • Parastasul din ziua a-IX-a de la deces poartă semnificația celui de-al nouălea ceas și a momentului în care IIsus a murit pe cruce
  • Parastasul de 40 de zile ce simbolizeaza ridicarea la cer a lui IIsus
  • Parastasul mai are loc la împlinirea a 3, 6 și 9 luni cât și un an
  • După comemorarea de un an de la moarte, parastasul mai poate avea loc anual sau o dată la 3 luni până la împlinirea a 7 ani, ceea ce simbolizează și ciclul complet al creației.

În ciuda faptului că aceste reguli arată foarte simplu de reținut și respectat, ceea ce pune, însă, probleme respectării acestor intervale de timp este dat de faptul că există numeroase alte date și evenimente care fie coincid sau pur și simplu nu semnifică un bun augur pentru pomenirea morților. Este și firesc ca atunci când vrei să organizezi un astfel de eveniment va trebui să ții cont de tot felul de conflicte cu alte sărbători sau evenimente ce au loc în acea dată. Astfel, nedumeriri și confuzii apar pentru toată lumea, ori de câte ori sorocul unei pomeniri coincide cu o sărbătoare, o duminică, o nuntă, un botez sau alte evenimente care nu au legătură cu tristețea și doleanța.   În continuare, poți afla și tu care sunt principalele curiozități pe care diverse persoane le au cu privire la obiceiul de pomenire a morților:

1. Parastasul la 40 de zile și semnificația acestuia

Parastasul la 40 de zile și semnificația acestuia

Sursă foto: Shutterstock.com

Fiecare prilej de reamintire și înviere a memoriei unei persoane decedate este încărcat de însemnătate și gânduri bune, dar dintre toate, oamenii regăsesc ca fiind unul dintre cele mai importante, parastasul de 40 de zile. Moment care semnifică perioada de timp până ce IIsus s-a ridicat la ceruri după înviere. De sigur, pe lângă acest motiv, datinile religioase ne atrag atenția asupra faptului că există mult mai multe semnificații legate de pomenirea morților după 40 de zile.   Una dintre perspective indică către faptul că această iterație de comemorare a celui drag  reprezintă momentul absolut de judecată particulară a sufletului celui ce își așteaptă rândul pentru eternitate către viața veșnică. Familia, cât și cei apropiați iau parte la slujba organizată în acest scop, pentru a-i oferi dragostea, căldura și aprecierea pentru drumul către Dumnezeu. Acesta este și unul dintre evenimentele la care familia organizează un praznic, unde prin pachete alimentare sau mese calde, apropiații răposatului sunt reuniți cu scopul de li se mulțumi pentru solidaritatea și momentul comemorativ înspre veșnica pomenire.   Un alt punct de vedere, mai metaforic, reușește într-o manieră foarte frumoasă să asemene aceste intervale de pomenire a decedatului cu însăși etapele prin care Pământul își ia înapoi ceea ce i se cuvine de la cel ce a părăsit această lume. Printr-o analogie foarte interesantă regăsită în acest articol, etapele fiziologice, firești și în condiții naturale, corespund diferitelor soroace ale pomenirii morților.   Astfel, a 40-a zi de la deces este văzută ca momentul în care toate faptele, cât și ființa celui decedat, încep să părăsească această lume, zi în care mare parte din trup, inclusiv inima, devin din nou țărână.

2. De ce parastasul se face doar până la 7 ani?

De ce parastasul se face doar până la 7 ani

Sursă foto: Shutterstock.com

Orice creștin este obligat să-și comemoreze morții din familie până la împlinirea a 7 ani de la decesul unui membru. Cu toate acestea, una dintre dilemele cu care se confruntă multe dintre familii este legată tocmai de acest ultim prilej. Știm deja faptul că cei 7 ani simbolizează finalizarea procesului creației, dar dincolo de această explicație simplă, au mai fost atribuite și altfel de semnificații precum:

  • Împlinirea a 7 ani de la decesul unei persoane poate însemna plecarea definitivă sufletului celui răposat în așteptarea vieții de apoi
  • În mod normal, fără efectuarea de îmbălsămări sau alterări a atmosferei din jurul trupului, trupul se descompune complet până la os în 7 ani (cu toate acestea, îmbălsămarea este obligatorie prin lege, aceasta fiind efectuată doar de către un medic specialist și împuternicit legal)

Este demn de menționat această dată deoarece, alături de cele 40 de zile de la deces, al-VII-lea an este de asemenea, un eveniment propice comemorării prin oferirea de daruri sau mâncare apropiaților în cinstea și în amintirea celui plecat. Aici, foarte multe persoane gândesc acest eveniment din punct de vedere rațional, ceea ce este și firesc, deoarece situația materială sau posibilitățile personale îngreunează foarte mult sau nu permit desfășurarea unei pomeni sau oferirea de daruri. Ce este de făcut atunci?   Multe persoane, cât și preoți, sugerează o ceremonie de comemorare simplă, fără a crea din asta un mare festin, decât dacă se dorește acest lucru. De asemenea, nu trebuie să existe un stigmat social cu privire la darurile, organizarea sau felul cum sunt concepute astfel de ocazii. Cu toate acestea, se obișnuiește să se ofere pachete alimentare pentru parastase de dulce sau de post, în funcție de data sorocului.   În ceea ce privește pomenirea morților după cei 7 ani, biserica spune că decedații familiei pot fi oricând pomeniți la o Liturghie, cu toate acestea, nu în orice zi a săptămânii și cel mai des în următoarele date calendaristice bisericești:

  • Moșii de Vară” sau altfel spus Sâmbăta Rusaliilor
  • Moșii de Iarnă” – Duminica Lăsatului de Sec de Carne (Duminica Înfricoșătoarei Judecăți)
  • Moșii de Toamnă” – Prima sâmbătă din luna Noiembrie
  • De asemenea, comemorarea morților se mai face Sâmbăta și uneori Duminică (deși mulți oameni sunt împotriva pomenirii morților Duminica, pentru că este zi de odihnă)

 

3. Obiceiurile de comemorare până la parastasul de 1 an

Obiceiurile de comemorare până la parastasul de 1 an Sursă foto: Shutterstock.com

Primul an de la deces este unul dintre momentele cele mai importante în care organizarea acestei ocazii revine pe umerii familiilor suferinde, mai ales din moment ce astfel de evenimente implică reuniunea cu toți cei care l-au cunoscut sau i-au fost prieteni decedatului. Marcând a-XII-a lună, păstrând motivul trinitar al obiceiului, acest prilej de comemorare este unul dintre cele mai importante, atât din punct de vedere religios, cât și pentru cei ce cunosc acest obicei de pomenire a morților.   Atât costurile din punct de vedere financiar cât și cele în timp devin astfel un impediment mare pentru majoriatea celor ce cu greu mai pot oferi ceva în afară de dor și tristețe.   Tocmai de aceea, la Baidoc și ale noastre servicii funerare, te vom ajuta să organizezi cel mai comun și important parastas pentru membrul familiei. Cu ajutorul acestor servicii:

Vei putea să economisești considerabil din sumele necesare care se pot compara doar cu timpul investit pentru oferirea unui astfel de prilej de comemorare. Tocmai pentru a putea împlini toate așteptările cât și memoria celui drag, obținerea de astfel de servicii gata asigurate în cele mai optime condiții vor reuși să te ajute să eviți situații complicate, amânări sau chiar omiteri. Sursă foto: YouTube.com Screenshot

Cu toate acestea, nu te speria în cazul în care nu vei reuși să împlinești soroacele în datele exacte și la intervalele fixe, deoarece trebuie să ții minte, astfel de ocazii nu sunt obligatorii, nu sunt o impunere de către cineva, nici o presiune din partea apropiaților. Pomenirea morților, nu doar cu prilejul primului an de la deces, ci și în general, înseamnă păstrarea memoriei persoanelor dragi care nu mai sunt printre noi. Un astfel de act cât se poate de civilizat, normal, firesc, cel mai bine este să fie organizat atunci când toată lumea se află la un loc cu gânduri bune, amintiri împăcate și solidaritate.

4. Există parastase obligatorii?

Există parastase obligatorii

Sursă foto: Shutterstock.com

În total, dacă este să includem toate ocaziile bisericești care datează intervalul de timp în care creștinii trebuie să-și comemoreze morții, într-un curs de 7 ani, morții noștri ar trebui pomeniți de 13 ori. Astfel, dacă avem în vedere chiar și pomenirea anuală după împlinirea primului an de la deces, avem următoarele soroace: la 3 zile, la 9 zile, la 40 de zile, la 3 luni, 6 luni, 9 luni, 1 an, 2 ani, 3 ani, 4 ani, 5 ani, 6 ani și în cele din urmă la 7 ani.   Multe alte obiceiuri nu mai includ a-VI-a lună, iar altele țin ca pomenirea morților să fie doar o dată la 3 ani. Oricum, unui om obișnuit cu resurse financiare limitate și cu timp la fel de dificil de gestionat, respectarea cu strictețe în ziua de astăzi nu mai este la fel de ușor de realizat precum în alte vremuri. Evident, tocmai de aceea, dintre toate aceste ocazii de pomenire a morților, există și câteva care sunt desemnate ca fiind cele mai importante și primordiale pentru respectarea obiceiului creștin.   Astfel, nu putem spune că există parastase obligatorii, din moment ce această comemorare a celor decedați este un act de pură solidaritate. În schimb, în ceea ce privește păstrarea memoriei celui drag și întrunirea celor ce doresc să manifeste compasiune, parastasul se face cel mai des la următoarele intervale de timp:

  • Parastasul de 40 de zile: În multe zone ale țării, acest parastas este cel mai important deoarece toate memoriile, suferința și dragostea familiei sunt cele mai proaspete, cele mai profunde. Mai mult decât atât, cele 40 de zile sunt foarte încărcate de simbolistică, deoarece, acestea marchează eterna victorie a vieții în fața morții.

 

  • Parastasul de 1 an: Primul an împlinit de la data morții este un moment demn de comemorare, atât spiritual cât și printr-un praznic alături de cei ce persoana dragă ar dori să-i mai vadă încă odată reuniți la o masă. Cele 12 luni sunt de asemenea încărcate cu semnificații precum: Încheierea unui ciclu, dar și pregătirea pentru ceva nou, acceptare, mulțumire și înțelegere că nimic pe această lume nu este etern, totul ajunge la un al XII-lea ceas.

 

  • Parastasul de 7 ani: Precum și în analogia cu reversul creației omului prin descompunere, cei 7 ani aduc un ultim omagiu comun și public celui care de acum încolo se află printre îngeri. Acest soroc este unul cu totul special, deoarece chiar și după o perioadă de timp atât de lungă, cei 7 ani ne aduc aminte nouă, să nu dăm uitării memoria celui ce a fost cândva printre noi.

 

5. Ce se duce la biserică pentru pomenirea morților?

Ce se duce la biserică pentru pomenirea morților

Sursă foto: Cotidianul.ro

De multe ori tindem a confunda parastasul cu însăși obiceiul de pomenire a morților. Fie pentru că suntem obișnuiți să practicăm acest obicei doar în acest fel sau pentru că acest lucru atrage o apreciere mai mare a celor din jur, parastasul este doar una dintre formele prin care ne putem arăta dragostea față de cei plecați.   O altă practică de pomenire a morților mai poate fi făcut și prin simplele obiecte simbolice ce oferă în același timp decență, intimitate cât și dor, dragoste sau sentimente mai profunde de tristețe. Ceea ce ducem la biserică:

  • Coliva coliva (Cel mai important motiv al obiceiului de pomenire a morților)
  • Colacul colcaul
  • Vinul  vinul

Acestea sunt cele mai importante obiecte care simbolizează motivele religioase ale pomenirii morților. Prin colac/pâine înțelegem trup și trupul divin, prin vin, sângele și însăți vitalitatea, prin colivă, izbânda lui IIsus Hristos în fața morții, precum și viața veșnică, fie aceasta în inimile oamenilor sau în Rai. Evenimentul restrâns, doar la mormânt, împreună cu preotul și familia răposatului iau parte la o scurtă slujbă de parastas urmată de stropirea mormântului cu vin. Această opțiune este preferată de cei care optează pentru ceva foarte restrâns și intim, dar în același timp, plin de spiritualitate.

6. Când nu se fac parastase?

Când nu se fac parastase

Sursă foto: Shutterstock.com

În teorie nu ar trebui să existe o constrângere în ceea ce privește momentul în care dorești să-ți manifești condoleanțele față de cineva iubit care a decedat. Dar, ținând cont că în cadrul creștinismului, aproape fiecărei zile din an îi este atribuită o însemnătate, un astfel de moment de tristețe și contemplare de multe ori se poate afla în conflict cu motivele de bucurie, celebrare sau chiar respect pe care anumite date îl impun. Tocmai de aceea, toate excepțiile care exclud pomenirea morților sunt fondate de către un astfel de motiv, ca de exemplu:

  • În general se cunoaște faptul că duminica nu se țin parastase
  • În perioada dintre Duminica Floriilor și ceea ce-l celebrează pe Apostol Toma (21 Aprilie și 5 Mai)
  • Între Nașterea Domnului (Crăciun – 25 Decembrie) și Bobotează (Ziua de 6 Ianuarie)
  • În zilele lucrătoare (Luni-Vineri)
  • În zilele aliurgice
  • În cadrul praznicelor împărătești (cu mențiunea că la înălțarea Domnului se face doar pomenirea specială a eroilor)

În cele din urmă, trebuie să fim conștienți de faptul că aceste date sunt doar repere religioase ce au scopul de a ne face mai conștienți de contextul mai larg al lucrurilor, de rolul pe care îl are moartea în viața omului, de datoria de creștin de a păstra vie amintirea celor plecați și de a le onora memoria. Nu este cazul să vedem acest lucru drept o greutate sau un alt canon ce trebuie respectat cu strictețe. La fel cum nu știm cât de valoros este ceva până nu-l pierdem, Pomenirea morților este obiceiul care aduce aminte celor vii că nu trebuie să le fie frică de moarte, dar să trăiască cu un suflet împăcat și să se bucure din plin și fără temeri de acest dar neprețuit precum este viața.