PRIVEGHIUL: Ce semnifică, unde are loc, ce rugăciuni se spun și care sunt regulile creștinești ce trebuie respectate

PRIVEGHIUL: Ce semnifică, unde are loc, ce rugăciuni se spun și care sunt regulile creștinești ce trebuie respectate

Decesul unei persoane dragi este întotdeauna un eveniment trist, care necesită timp pentru a putea fi depășit din punct de vedere emoțional. Cu toate acestea, familia celui trecut în neființă are datoria morală de a pregăti tot ceea ce este necesar pentru o înmormântare conform cu obiceiul și religia din care persoana a făcut parte. Chiar dacă durerea este mare, iar decesul a survenit pe nepregătite, apropiații trebuie să se ocupe de mai multe lucruri, de la acte și anunțarea preotului, până la priveghi și pomana făcută pentru cel decedat.

Tradițiile românești diferă de la o regiune la alta și de la o religie la alta, tocmai din acest motiv, este de preferat ca slujba de înmormântare și privegherea să fie făcute după obiceiul locului. Conducerea pe ultimul drum a unei persoane se face prin rugăciune și priveghere, alături de toți cei care i-au fost apropiați.

VEZI PACHETELE FUNERARE CU PREȚURI DE LA 950 RON

Cuprins:

  1. Priveghi: definiție, istorie, de ce se făcea acasă și semnificații
  2. Superstiții legate de priveghi – de ce se acoperă oglinzile și alte eresuri
  3. Unde are loc priveghiul creștinesc și ce rugăciuni se spun
  4. Ce flori se aduc la priveghi

1. Priveghi: definiție, istorie, de ce se făcea acasă și semnificații

În creștinism, moartea este văzută ca o trecere „spre lumea de apoi”, o mare călătorie ce are ca destinație finală viața veșnică. Este privită, de fapt, ca o reîntoarcere: „Cu sudoarea frunții tale îți vei mânca pâinea până când te vei întoarce în pământ, pentru că din el ai fost luat, căci țărână ești și în țărână te vei întoarce” (Geneza 3:19). Acesta este motivul pentru care, la slujbele creștinești, preotul obișnuiește să încurajeze rudele defunctului, spunându-le să își amintească faptul că despărțirea este una temporară.

Pentru ca sufletul celui trecut în neființă să aibă parte de liniște și de odihnă veșnică, familia trebuie să respecte anumite ritualuri creștinești, moștenite din moși strămoși. Rugăciunile, în principal, sunt rostite pentru iertarea păcatelor celui decedat, iar acest lucru se realizează la priveghere, acțiune cunoscută în popor și sub denumirea de „plângerea mortului”.

În cel mai simplu sens, dicționarul definește cuvântul „priveghi” ca fiind „vegherea unui mort noaptea, înainte de înmormântare”. Οbiceiul acesta are rădăcini precreștine, spun unii etnologi și s-a păstrat de-a lungul timpului în majoritatea regiunilor din România. Semnificația acestuia este de separare și bun rămas a celor vii de cel ce a plecat spre neamul celor morți. Reprezintă, de fapt, ultima perioadă de a fi împreună a defunctului cu cei care i-au fost aproape în viața de pe pământ. Din punct de vedere religios, priveghiul are o însemnătate specială. Acesta durează, de obicei, trei nopți, timp în care se rostesc rugăciuni și se stă la „căpătâiul” celui decedat.

Motivele pentru care răposatul este înmormântat a treia zi de la deces sunt mai multe. În primul rând, pentru ca toți cei din familie să poată ajunge să își ia rămas bun de la el și apoi, pentru ca rudele să aibă la dispoziție suficient timp să pregătească cele necesare înmormântării și să poată face rost de tot ce este necesar. O soluție din perioada modernă ar fi contactarea unei companii specializate, ce pune la dispoziție diferite pachete funerare.

Pe vremuri, când nu existau medici care să constate moartea, familiile țineau defunctul în casă pentru 3 zile și se convingeau, astfel, că acesta era, într-adevăr, decedat. Obiceiul de priveghere, denumit și „păzitul mortului” este privit și ca o formă de protecție pentru cel care nu mai poate face nimic în scopul mântuirii. Acest obicei este considerat și o pomană a celor care aleg să participe noaptea la veghere, într-o atmosferă de reculegere și de bună amintire a celui decedat.

Cu toate acestea, ritualul privegherii este considerat în unele regiuni ca fiind păgân, atunci când se cheamă lăutari, se bea peste limită sau rudele bocesc precum necredincioșii care nu au speranță și încredere în existența unei vieți veșnice, așa cum spun învățăturile creștine:

  • “Dacă tu crezi că moartea este numai somn, de ce, în zadar, mai plângi? Dacă faci ca păgânii cu ce te vei îndrepta?” – din îndemnurile Sfântului Ioan Gură de Aur.</l
  • “Fraților, despre cei ce au adormit, nu voim să fim în neștiință, ca să nu vă întristați ca ceilalți care nu au nădejde. Pentru că, de credem că Isus a murit și a înviat, tot așa credem că Dumnezeu, pe cei adormii îi va duce împreună cu el” (fragment din I. Tesaloniceni)

Privegherea celui adormit are, astăzi, rolul de a-l conduce pe cel decedat pe ultimul drum, cu gânduri bune și rugăciune, pentru că el nu mai are puterea de a se ruga pentru iertarea păcatelor săvârșite în viața acesta. Rolul persoanelor dragi rămase pe pământ este de a-l ajuta pe cel trecut în neființă prin pomenire, priveghere și rugăciune, astfel încât acesta să treacă cu bine de Judecata de Apoi.

VEZI PACHETELE FUNERARE CU PREȚURI DE LA 950 RON

2. Superstiții legate de priveghi – de ce se acoperă oglinzile și alte eresuri

Ideea de superstiție este destul de veche și face referire la credințele populare, împământenite de sute de ani, în care oamenii mai cred și astăzi. În dicționar, superstiția este definită ca „ο credință primitivă, în spirite bune și rele, în farmece și vrăji, în semene prevestitoare, numere fatidice etc”. Istoricii afirmă că eresurile sunt în strânsă legătură cu fatalismul, acel curent care are la bază ideea conform căreia toate evenimentele din viața oamenilor sunt dinainte determinate și totul se desfășoară sub forța destinului. Tocmai de aici și vorbele: „așa i-a fost dat”, „așa i-a fost scris”.
Religia se opune acestor idei, deoarece, conform creștinismului, Dumnezeu îi dă omului libertatea de a alege între bine și rău. Potrivit preoților, în cărțile bisericești este scris faptul că superstiția este o credință falsă, prin intermediul căreia Dumnezeu este defăimat. Învățămintele bisericești spun că acestea sunt și purtarea anumitor talismane, ghicitul în cafea, credința în vise, purtarea culorii roșu pentru a alunga deochiul, bătutul în lemn etc.

Cu toate acestea, românii sunt un popor de oameni superstițioși și, cel mai probabil, fiecare are măcar o superstiție de care ține cont.
Etnologii afirmă că cele mai multe tradiții și superstiții pe care oamenii le respectă sunt legate de înmormântare și de tot ce cuprinde acest proces (doliu, priveghi, pomană). Asta, pentru că le este frică de „ceea ce se spune” sau „se știe din bătrâni” și mai bine țin cont decât să li se întâmple ceva rău, așa cum spun credințele populare.

Multe superstiții sunt legate de priveghi, adică acele zile și nopți, când persoana decedată este vegheată de apropiați. Românii, mai ales cei de la sat, unde tradiția se păstrează din moși strămoși, au grijă să respecte anumite învățăminte pe care le știu din bătrâni și care sunt acum numite superstiții:

  • Oglinzile trebuie acoperite, întoarse cu spatele sau chiar duse din camera unde stă defunctul și unde i se face priveghiul. Bătrânii spun că, în zona rurală, acest lucru este respectat cu sfințenie. Asta, pentru că mortul nu trebuie să se vadă în oglindă. Explicațiile sunt mai multe. În unele regiuni, se spune că mortul ar putea „veni înapoi”, negăsindu-și liniștea din cauza oglinzii, care semnifică, în credința populară și chiar în literatură, o poartă spre lumea de apoi. În alte zone ale țării, se crede că nu e bine să se vadă persoana decedată în oglindă, pentru că atunci ar fi doi morți în casă, lucru care aduce ghinion și decesul altei persoane din acea locuință;
  • Se sparge o cană în camera unde a fost priveghiată persoana decedată. Acest lucru se face imediat ce defunctul a fost scos din încăpere. Cana se trântește cu putere de pământ, iar dacă nu se sparge, în credința populară, acesta este semn rău, pentru că prevestește moartea altcuiva din familie. Bătrânii denumesc acest lucru: „mai trage pe cineva după el”. Tocmai din acest motiv se alege o cană mai veche, pentru a fi siguri că se sparge ușor. În alte regiuni, această practică semnifică ο modalitate de îndepărtare a spiritelor rele, care se sperie de zgomotul creat;
  • Defunctul se așează cu picioarele spre ușă, adică invers față de poziția în care a venit pe lume. Această credință reprezintă o încheiere a socotelilor cu lumea de pe pământ. De aici derivă și superstițiile conform cărora nu e bine să fie plasat patul din dormitor cu picioarele spre ușă adică „în poziția mortului”;
  • Pe crucea din mâna defunctului, în unele regiuni, se lipește o monedă. Această superstiție vine din mitologia greacă, unde se spune că moneda este plata luntrașului Charon, pentru a-i trece sufletul peste Styx, fluviul infernului și pentru a ajunge în Câmpiile Elizee, tărâmul celor binecuvântați. Legenda spune că luntrașul Charon cârmuia singura barca ce traversa râul și refuza să îi ducă pe cei care nu plăteau;
  • Peste decedat nu trebuie să treacă vreun animal, deoarece acesta se transformă în strigoi;
  • În casă, pe timpul priveghiului, nu trebuie să fie încuiate lacătele, pentru că, se spune în popor, sufletul decedatului va rămâne închis acolo;
  • În zona Moldovei, dar nu numai, se obișnuiește ca pe pervazul unei ferestre să se lase un pahar cu apă și zahăr, timp de patruzeci de zile, pentru ca sufletul defunctului să se îndulcească.

Multe din aceste superstiții și credințe populare se mai practică și astăzi, în special în zonele rurale. În oraș, credincioșii au început să renunțe la majoritatea credințelor de acest fel, mai ales de când preoții le-au explicat faptul că sunt considerate ritualuri păgâne.

VEZI PACHETELE FUNERARE CU PREȚURI DE LA 950 RON

3. Unde are loc priveghiul creștinesc și ce rugăciuni se spun

La sate, se obișnuia ca priveghiul să aibă loc în casa unde a locuit persoana decedată. Acest lucru se mai practică încă, deoarece majoritatea bisericilor din mediul rural nu dispun de un loc special unde să poată fi vegheat cel trecut spre neființă. În orașe, majoritatea persoanelor aleg sa apeleze la transportul funerar și să depună sicriul în capele, în apropierea bisericii sau a cimitirului unde urmează să fie înmormântat defunctul. Acolo vin rudele și cunoscuții pentru a-și lua rămas bun de la răposat și tot acolo i se citesc rugăciuni, atât de către cei dragi, cât și de către reprezentantul bisericii.
Potrivit învățăturii creștine, la priveghi se citesc, de către preot: „Sfânta Evanghelie” și „Stâlpii”, cântărețul bisericesc citește „Apostolul”, iar paracliserul – „Psaltirea”.

„Sfânta Evanghelie” este rugăciunea centrală a priveghiului, deoarece, prin intermediul acesteia, preotul aduce în conștiința credincioșilor speranța Învierii lui Hristos și ideea de viață veșnică. Rugăciunile pot fi citite în orice moment al zilei, iar rudele defunctului au grijă ca acestea să fie însoțite de lumânări aprinse, cărbune și tămâie. Citirea „Stâlpilor” este o rugă pentru odihna sufletului celui decedat, iertarea greșelilor și așezarea sufletului „în lumea celor drepți”. Νumele vine de la un paragraf din Biblie, unde Biserica este numită „stâlp și temelie a adevărului”.

Rugăciunile se spun în fiecare zi de priveghere, într-o atmosferă solemnă, iar rudele și cunoscuții ar trebui să fie îmbrăcați în haine negre sau închise la culoare.

VEZI PACHETELE FUNERARE CU PREȚURI DE LA 950 RON

4. Ce flori se aduc la priveghi

Florile sunt considerate un simbol al eternității și se duc la priveghi sau la înmormântari ca un tribut și o dovadă a speranței și încrederii în viața veșnică. Așa cum la nuntă nu este potrivit să mergi în dar cu crizanteme (considerate în cultura europeană drept flori funerare), nici la priveghi nu se cade sa aduci orice flori (de exemplu: ghiocei).

Ce flori se aduc la priveghi

Bătrânii, în special, țin cont de aceste reguli, considerate de tineri superstiții. În România, atât la priveghi, cât și la înmormântare, se aduc flori într-un număr par, iar apropiații și cei din familie depun coroane de ornamentale sau diferite aranjamente florale potrivite pentru un astfel de eveniment.
Fiecare floare are o istorie și o semnificație:

  • Garoafele sunt florile cele mai folosite la coroane funerare sau la priveghi, pentru că sunt nepretențioase și rezistă foarte mult timp fără apă. Numele științific al garoafei este “Dianthus” și provine din limba greacă. „Dios” și „anthos”, traduse împreună, înseamnă „floarea zeilor”;
  • Crinii albi reprezintă puritatea, iar oamenii obișnuiesc să îi aducă la priveghi pentru că sunt asociați de către creștini cu Fecioara Maria, considerată „grabnic ajutătoare”, atât în această viață, cât și în viața de apoi. Crinii albi mai simbolizează și iubirea, iar, în sens extins, poate face referire la dragostea lui Dumnezeu față de oameni;
  • Crizantemele sunt recunoscute ca fiind flori funerare. Ghivece cu aceste plante se duc și la Luminație, o sărbătoare a morților, ținută an de an în special în zona Transilvaniei.

Pe lângă aceste flori, se pot duce, fără restricții și altele, cu unele excepții. De obicei, trebuie evitate florile mici, precum ghioceii, toporașii, dar și irișii sau freziile.

Indiferent de florile aduse sau de locația unde se desfășoară priveghiul, cel mai important este ca familia să se roage pentru sufletul celui trecut în neființă. Preoții spun că pomana și rugăciunile sunt cele care ajută sufletul să pășească „în lumea celor drepți”.

sursa foto: shutterstock.com

VEZI PACHETELE FUNERARE CU PREȚURI DE LA 950 RON
Call Now Button0766.402.060 Apelabil Non Stop